Gradinita

MariaClara

Cauta in site

Newsletter

Newsletter


Receive HTML?

Ultimul Eveniment

There are no upcoming events currently scheduled.
Calendarul evenimentelor

Pentru tine si copilul tau !

Sfatul psihologului
Cand apare copilul PDF Imprimare Email
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 

Psiholog Rodica InczeAutor: Psiholog specialist RODICA INCZE

Când se naşte primul copil suntem absorbiţi ca părinţi de întrebări de genul:
• Ce greutate are copilul?
• Ce lungime are?
• Ce notă a primit la maternitate?
• Cum suge?
• Ce scaun are?
Într-un cuvânt, ne preocupă foarte mult fizicul copilului. Foarte puţini părinţi sunt preocupaţi de sănătatea psihică şi emoţională a copilului, fiind convinşi că astfel de probleme apar mai târziu. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Încă de la naştere, copilul are nevoie de dragoste, siguranţă, bucurie şi mai ales de comunicare. Frustrarea acestor nevoi produce tulburări psihice care, rezolvate imediat, rămân fără urmări, în timp ce, dacă sunt neglijate, conduc la nevroze şi chiar psihoze mai târziu.

Să vorbim despre venirea pe lume a unui copil, într-o familie în care există alţi copii, de 3-4 ani. Ce trebuie să facă părinţii pentru sănătatea emoţională a acestor copii?

Copii cei mari văd cum familia se pregăteşte pentru venirea pe lume a unui alt copil. De aceea, celor mari trebuie să li se explice că se va naşte un copil şi că nu se ştie dacă va fi băiat sau fată; copilul va înţelege de ce mama lui pregăteşte un pătuţ. Dar, în nici un caz, mama să nu se mire că tot ce face ea nu e privit cu ochi buni; de pildă, dacă ea se învârte în jurul pătuţului pe care îl aranjează, copilul îl loveşte ca din întâmplare cu piciorul. Mama nu trebuie să-i spună niciodată că este un copil rău. El se află în faţa unei situaţii neobişnuite. Se fac pregătiri pentru un alt bebeluş, iar pentru el să fii bebeluş nu e aşa bine ca atunci când eşti mare.

Uneori mamele spun: „o să mai cumpărăm un bebeluş”. Dar asta înseamnă să-ţi baţi joc de o fiinţă umană, care ştie foarte bine că înainte a fost şi el bebeluş. La nivel inconştient, fiinţa umană ştie tot, de când este mică. „Inteligenţa” inconştientului este aceeaşi ca şi la adulţi. De aceea, de fiecare dată când avem ocazia să vorbim copiilor despre problemele de viaţă, trebuie să le prezentăm simplu, aşa cum sunt.

Numai că în legătură cu acest copil care se naşte, cel mare va spune: „De ce? Mie nu-mi trebuie. – Dar acest copil nu este pentru tine”. Cu toate acestea, în multe familii, părinţii spun: „ un frăţior sau o surioară pentru tine”. În felul acesta, copilul se aşteaptă, bineînţeles, să aibă imediat pe cineva de o seamă cu el, pentru că el mai ştie şi alţi copii care au fraţi şi surori. Atunci spune: „Să vină cât mai repede”. Părintele trebuie să-i spună „Dar ştii că şi tu erai bebeluş când te-ai născut”. I se vor arăta fotografii „priveşte cum erai când erai mic, vezi şi el se va naşte tot aşa”. S-ar putea ca copilul să decidă de la început „oh, dacă este băiat, nu-mi trebuie” sau „dacă este fată, nu-mi trebuie”; i se poate răspunde: „Să ştii că nu are deloc nevoie să-l iubeşti tu, şi el are părinţi ca şi tine”. Deseori, unui copil căruia i s-a spus că nu are nevoie să-şi iubească frăţiorul sau surioara, îi va iubi foarte mult, pentru că este ceva natural. Când un copil spune că nu-şi iubeşte frăţiorul sau surioara este o vorbă care o aruncă asupra mamei sale, încercând să o enerveze.

Sunt situaţii în care copilul cel mare loveşte pătuţul celui mic, sau îl muşcă, sau îl strânge în braţe aproape să-l sufoce, destul de frecvente. Mama, în aceste situaţii, trebuie să aibă foarte multă prezenţă de spirit. În nici un caz fratele cel mare nu trebuie certat cu brutalitate. E şi aşa destul de amărât de ce a făcut. Mai bine e luat deoparte  şi i se spune: „Vezi ce puternic eşti. În schimb frăţiorul tău, sau surioara ta, este fără nici o apărare şi foarte mic, aşa cum erai şi tu când te-ai născut. Acum el ştie că are un frate mai mare şi va avea încredere în tine. Dar, vezi, degeaba îl muşti. Nu-ţi foloseşte la nimic. Nu poţi să-l mănânci”. Şi asta pentru că, imaginaţi-vă, copiii mici vor să guste, să mănânce orice li se pare bun. Oricum, incidentul este repede dat uitării, dacă mama îşi dă seama că reacţia lui nu este doar din răutate, ci în primul rând o reacţie de angoasă.

Apar însă situaţii când reacţiile de gelozie ale copilului sau de respingere continuă o perioadă lungă de timp. Situaţia devine gravă dacă părinţii sunt anxioşi sau când copilul suferă pentru că se simte neglijat. Asta nu înseamnă că şi este, dar, probabil, nu este ajutat aşa cum ar trebui să fie. Şi cum poate fi ajutat un copil  gelos care şi care suferă? Cel mai bine o poate face tatăl lui. Dacă este băiat, atunci trebuie ajutat de un bărbat, dacă este fată trebuie ajutată de către o fată (bunică, mătuşă…). De exemplu, duminica, tatăl îi spune: „Haide, noi bărbaţii………” iar mama rămâne cu sugarul. „Nu se gândeşte decât la bebeluşul ei” tatăl îi spune „Tu eşti mare, hai cu mine”. Îl pune astfel în valoare pe cel mare pentru a-i para reacţiile de gelozie vizibile în faptul că începe din nou să facă pipi în pat, nu vrea să mănânce lactate, se vaită pentru orice sau nu vrea să meargă. Ce înseamnă toate acestea? E o problemă de identitate: un copil încearcă să-i imite pe cei pe care îi admiră, iar el va admira tot ce admiră tatăl sau mama lui. Atunci, dacă toată lumea îl admiră pe cel mic, nu există nici o ieşire: cel mare trebuie ajutat în dezvoltarea lui, trebuie să iasă împreună cu copii de aceeaşi vârstă şi nu să stea tot timpul lângă pătuţ, cu mama şi cel mic.

Începând cu vârsta de 5–6 ani, un copil îl vrea pe cel mic pentru el. Vrea să aibă grijă de el mai bine decât mama sau tatăl lui. Trebuie să fim foarte atenţi la acest lucru, pentru că există pericolul de a-l deturna pe copil de la propriul lui destin, de băiat sau de fată care trebuie să crească printre copii de seama lui şi care riscă să devină o adevărată mămică sau un adevărat tătic. Este foarte rău atât pentru el, cât şi pentru cel mic, deoarece, de acum înainte, pentru el mama va avea două chipuri şi două voci. Pe cât se poate, mama şi tatăl trebuie să-şi spună că sunt, pentru fiecare copil care se naşte, părinţii unui copil unic. Şi el este într-adevăr unic prin vârsta şi nevoile sale. Evident, ceilalţi pot să ajute, să sprijine, să coopereze. Dar nu trebuie să devină o obligaţie pentru ei. Cel mai bun procedeu: vor să aibă grijă de cel mic? „ Bine, haide, astăzi îţi dau voie” fără însă ca asta să devină o justificare pentru mamă: „Dacă are grijă el, eu îmi văd de treabă”. E foarte rău pentru cel mic.
                                 *Articol prelucrat după Francoise Dolto – „Când apare copilul”- opere 5

Comments
Cautare
Doar utilizatorii inregistrati pot scrie comentarii.!

!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."

 

TheraMed

KidsLand

KidsLand

Pharma Naturalis

Pharma Naturalis

Autentificare



Reclama TA

Sondaj

Pe ce criteriu va bazati in alegerea gradinitei?
 

Open Arms

Open Arms After School

Evenimente

Iunie 2018 Iulie 2018
Mo Tu We Th Fr Sa Su
1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30