Autor: Psiholog scolar Anca Opris

... „ de când merge la gradiniţă Raluca plânge intruna”, „ieri doamna educatoare mi-a spus că Andrei a lovit un coleg”, „Miruna refuză să mănânce”, „ de când am divorţat, Liana este foarte tăcută şi retrasă”, „ copilul meu...”
Da, dragi părinţi, acestea sunt numai câteva dintre grijile care ne preocupă pe mulţi dintre noi: Dvs, ca părinţi sunteţi îngrijoraţi, descumpăniţi, nedumeriţi când copilul pe care îl iubiţi recurge la comportamente considerate ca nepotrivite, nu vă înţelegeţi cu el sau prezintă semne ale anumitor tulburări; ca specialişti, nu suntem nici noi indiferenţi când se întâmplă astfel de lucruri şi suntem datori să vă ajutăm atunci când ne solicitaţi ajutorul.

Ce faceţi atunci când apar problemele? Cum vă simţiţi? Cui îi cereţi ajutorul? Unde vă informaţi? De fapt, care sunt problemele vârstei mici? Ce a mers şi ce nu a mers atunci când aţi încercat să rezolvaţi problema apărută? Iată câteva întrebări al căror răspuns sperăm să îl primiţi în articolele care vor urma săptămânile viitoare.

Care sunt problemele care pot să apară la vârsta mică?
a. Tulburări de conduită: crize de afect, conduite agresive sau autoagresive, probleme de adaptare  şcolară la începutul anului şcolar, iritabilitate, instabilitate, tulburări de conduită alimentară, tulburări de somn, probleme cu „oliţa”, mers întârziat sau alte probleme de natură motorie,   dependenţe de anumite persoane, suptul degetului etc;

b. Tulburări nevrotice şi ale dispoziţiei: forme monosimptomatice ale nevrozelor infantile ca: enurezis, encoprezis, ticuri, balbism sau alte tulburări de limbaj, tulburări anxioase exprimate îndeosebi ca anxietate nocturnă, dar şi alte fobii, plâns facil sau forme multisimptomatice care pot îmbrăca forma unor tulburări ( de exemplu de tipul autismului).

c. Tulburări psihotice:care atrag atenţia mai ales atunci când sesizăm la copiii noştri un comportament bizar, caracterizat prin ruperea de realitate, un deficit sau chiar absenţa relaţionării interpersonale, manifestări de panică etc.

Ce trebuie făcut? Educatorul, medicul, psihologul  formează o echipă de specialişti care pot ajuta părintele aflat în dificultate. Important este ca problema sa fie abordată de timpuriu ca efectele recuperatorii şi reparatorii să fie instalate cât mai curând cu putinţă pentru a asigura fiecărui copil o evoluţie înscrisă într-un cadru al normalităţii, atât în mediul şcolar, cel familial dar şi social. Psihologul vă poate ajuta, dragi părinţi, să înţelegeţi comportamentul şi intenţiile copiilor Dvs, vă va ajuta să depăşiţi momentele în care vă simţiţi depăşiţi de situaţii pe care nu le-aţi prevăzut, vă va ajuta să vă convingeţi că o atmosferă familială plină de respect, încredere şi cooperare îi pregăteşte pe copiii nostri pentru viitor. Pentru că noi  "nu putem proteja copiii de viaţă; de aceea este important să-i pregătim pentru ea” (Rudolf Dreikurs).